și asta e puterea ta.”
Autor necunoscut
Ce ne dorim să facem împreună
Vrem să împletim, benefic și armonios, atât ședințele individuale de terapie Theta Healing și cele de dezvoltare personală, cât și evenimente – meditație care să ne aducă și să ne conecteze împreună.
Vom organiza și ateliere – meditație la sfârșit de săptămână, ieșiri în natură și, bineînțeles, retreat-uri, retrageri spirituale care să ne permită o conectare profundă între noi și cu noi.
Vom vizita locuri interesante, încărcate de energii, în căutarea ARMONIEI GALACTICE.


Theta Healing
Ședințe de terapie Theta Healing, tehnică de vindecare energetică întemeiată de Vianna Stibal

Ateliere-meditație
La sfârșit de săptămână ne întâlnim la ateliere tematice pe teme de viață: relații, abundență, eliberări…
Galerie foto






Impresii
“Pe lângă tehnicile de lucru pe care le folosește, ce îmi place de fiecare dată atunci când mă las călăuzită de Cami în meditație de grup sau sesiuni individuale, e starea profundă de relaxare în care intru, cu foarte multă lejeritate. Prezența ei mă ajută să mă deschid în mod natural spre explorările interioare care sunt necesare în acel moment.”
“Sunt recunoscătoare Universului că te-am întâlnit, ești o minune! Mă bucur nespus de mult că am putut participa la evenimentul organizat de tine și sper ca pe viitor să am parte de tot mai multe. A fost fenomenal, divin! Te felicit pentru tot ceea ce faci!”
“După o zi cu multe… provocări, cauți o oază de linişte, unde să te încarci cu energie înaltă, să îți redescoperi resursele, să îți reamintești că … eşti „Acum și Aici”. Şi e minunat să descoperi toate astea și nu numai. Mulțumesc, Cami! Cu recunoștință!“
Hai să intrăm în contact
Completează formularul de mai jos, iar noi îți vom răspunde la mesaj în cel mai scurt timp.
Adresă
Ne găsești mereu online, la telefon sau la evenimentele pe care le organizăm și a căror adresă o vom comunica.
Telefon
+4 0 770 331 333
contact[at]armoniigalactice.ro